Alergiile
Alergia
înseamnă un răspuns imun anormal al organismului unei persoane sensibile,
faţă de o substanţă care este tolerată bine de către
o persoană obişnuită. Manifestările alergice apar când
organismul este expus la un agent sensibilizant, numit alergen.
Alergenii
pot intra în corp pe mai multe căi:
-
respiratorie – manifestările sunt: roşeaţa şi iritarea
nasului şi ochilor, mâncărimi, strănut, secreţie nazală
abundentă, tuse, senzaţie de sufocare, respiraţie şuierătoare.
Aceste simptome apar în boli precum rinita alergică (febra de fân), conjunctivita
alergică, bronşita astmatiformă, astmul bronşic.
-
digestivă – în acest caz, apar mâncărimi, umflarea şi amorţirea
limbii, crampe abdominale, diaree, iar după absorbţia intestinală
a alergenului, pot apare pete roşii pe corp
-
contactul cu pielea – alergenii provoacă roşeaţă, senzaţie
de mâncărime, vezicule cu lichid – simptome încadrate la diagnosticul
de eczemă, urticarie, dermatită de contact
-
administrare parenterală – substanţa alergizantă intră
direct în circulaţie; este cazul înţepăturilor sau muşcăturilor
de insecte sau al injectării unor medicamente. Această ultimă
situaţie poate fi foarte periculoasă, deoarece alergenul se răspândeşte
rapid în întregul corp. De aceea, trebuie făcută testarea sensibilităţii
înainte de orice administrare injectabilă a unei substanţe cu potenţial
alergizant.
Substanţele
care sensibilizează corpul pot fi de mai multe tipuri: alimente (ex.
căpşune, alune, nuci, peşte, moluşte, ouă, lapte,
aditivi alimentari etc.), substanţe chimice (detergenţi, solvenţi
chimici, poluanţi din mediu etc.), substanţe din plante (ex. polenuri,
latexul unor plante, unele răşini, uleiuri volatile), înţepăturile
de insecte (păianjeni, ţânţari, viespi, albine, purici), perii
din blana unor animale, anumite medicamente sau unii agenţi infecţioşi.
Prevenirea alergiilor
La
persoanele sensibile, este bine să se facă o testare înainte de
fiecare contact cu un alergen potenţial. De exemplu, se aplică o
cantitate mică de substanţă pe o porţiune de piele şi
se lasă 20-30 minute. Dacă în acest timp, nu apare nici o modificare
(mâncărime, roşeaţă, disconfort local etc.), atunci substanţa
poate fi utilizată.
Metode naturiste de tratament al alergiilor
Sensibilizarea
anormală a corpului la contactul cu unele substanţe poate apare
datorită intoxicării organismului sau a unei proaste funcţionări
a ficatului, care nu mai poate îndepărta produşii toxici de metabolism.
De aceea este bine să facem şi nişte analize care să ne
arate funcţia ficatului (transaminaze, colesterol, electroforeză
etc.).
Orice
tratament naturist contra alergiilor trebuie să înceapă cu un regim
de dezintoxicare şi de eliminare a toxinelor. Câteva dintre variantele
de cure:
-
cură cu suc de citrice (grepfruit, lămâi) – realizează o purificare
foarte bună a limfei, a ficatului şi a căilor biliare. Se consumă
zilnic 1-1,5 litri de suc proaspăt, preparat la storcător. Sucul
poate fi diluat cu apă şi îndulcit cu puţină miere. Se
bea cu înghiţituri mici, între mese. Cura poate dura până la 2 săptămâni
şi se recomandă în paralel o dietă naturistă, cu evitarea
grăsimilor, prăjelilor, zahărului, a conservelor şi aditivilor
alimentari.
-
regimul Oshawa – se consumă timp de 10 zile doar cereale integrale (grâu,
orez, mei, hrişcă), fierte sau prăjite (fără ulei).
Este un regim care amplifică polaritatea Yang în corp şi poate ameliora
sau vindeca multe boli degenerative.
-
cură cu sucuri şi crudităţi – se consumă doar vegetale
nepreparate termic, sub formă de sucuri şi salate. Este cel mai
bine de urmat în sezonul cald, când găsim verdeţuri din abundenţă.
Cele mai recomandate legume şi fructe sunt: merele, cătina şi
celelalte fructe de pădure, strugurii, leurda, pătrunjelul, ţelina,
urzicile proaspete.
-
postul negru (doar cu apă) – este un post mai sever, se poate ţine
fără pericole timp de o zi. Pentru perioade mai mari, este necesar
avizul unui medic naturist.
Ce trebuie evitat în caz de alergii
-
consumul alimentelor care conţin aditivi, conservanţi, coloranţi,
îndulcitori artificiali – toate acestea fiind substanţe cu potenţial
sensibilizant pentru corp
-
fumatul, consumul de alcool şi cafea şi expunerea la noxe profesionale
-
evitarea consumului de conserve (în special de carne) şi alimente excesiv
de condimentate şi sărate (murături, oţet, ardei iute,
piper etc.)
-
evitarea alimentelor care favorizează formarea mucusului în corp (lactate,
ouă, zahăr, grăsimi, făină albă)
Câteva remedii naturale care se pot folosi:
-
Vitamina C în cantitate mare, din surse naturale (ex. consumul de lămâi,
cătină)
-
Echinacea – este cunoscută mai mult ca un imunostimulator, dar are şi
un efect de reechilibrare a balanţei imunitare perturbate
-
Algele marine naturale (spirulină, chlorella) – ajută la eliminarea
metalelor grele din corp (metale cu potenţial alergizant)
-
Extractul de sâmburi de struguri negri – are proprietăţi antihistaminice
-
Seminţele de in – sunt laxative şi depurative
-
Scoarţa de lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) – acţionează similar
unui cortizon natural, cu proprietăţi antiinflamatoare
-
Gelul de aloe – în uz intern (2-4 linguri pe zi), dar şi în aplicaţii
externe
Sunt
foarte bune, de asemenea, plantele cu proprietăţi depurative, din
flora românească sau de import. Plantele precum coada-şoricelului,
salvie, urzică, splinuţă, păpădie, brusture, soc
realizează o curăţare foarte bună a sângelui şi pot
îndepărta sensibilitatea exagerată la anumite substanţe. Dintre
plantele exotice, în special frunzele sau seminţele de neem (Azadirachta indica) sunt foarte bune, atât
în alergiile respiratorii, cât şi în cele cutanate.
Pentru
fiecare tip de alergie, există şi remedii specifice. De exemplu,
în caz de astm bronşic se vor adăuga întotdeauna plante cu efect
antispastic şi este bine să realizăm şi gimnastică
respiratorie.
În
cazul alergiilor cutanate, se pot folosi pentru aplicaţii locale unguente
cu gălbenele, muşeţel şi mentă şi uleiuri volatile
de lămâie, lavandă sau roiniţă. De asemenea, se recomandă
aplicarea compreselor cu Bitter românesc (tinctură complexă din
39 plante) – zilnic, timp de 2 ore.
Din
punct de vedere psihologic, pacienţii cu alergii trebuie să urmărească
să-şi gestioneze cât mai bine stările de stres şi anxietate,
să se deschidă afectiv şi să-i accepte pe ceilalţi.
Pentru dobândirea autocontrolului şi relaxare le pot fi de foarte mare
ajutor exerciţiile de gimnastică psiho-somatică şi de
gimnastică respiratorie, realizate sub o îndrumare competentă.
Autor:
Cristina Pavel