Tipărire
Aromaterapie

Aromaterapia este ştiinţa folosirii în terapie a uleiurilor volatile (aetherolea); acestea sunt extracte concentrate din anumite plante aromatice, sub formă de lichid uleios, cu miros puternic, aromat.
Uleiurile volatile au în general proprietăţi antimicrobiene (sunt active în cazul infecţiilor cu bacterii, virusuri, fungi sau paraziţi) şi insecticide. De asemenea, există şi uleiuri cu proprietăţi de stimulare a funcţiilor digestive, a secreţiilor hormonale, a mecanismelor imune sau care influenţează activitatea unor aparate şi sisteme (sistem nervos, circulaţia sangvină etc.).
De multe ori, uleiul volatil păstrează proprietăţile şi indicaţiile plantei din care este obţinut.

Reguli de practică a aromaterapiei:
Nu se folosesc pentru uz intern decât uleiurile care sunt certificate ca 100% naturale şi au specificat pe etichetă că se pot administra intern.
Uleiurile se aplică pe piele numai după diluare într-un ulei de masaj (bază), care poate fi: ulei de migdale, ulei de sâmburi de struguri, ulei de soia, ulei de jojoba, ulei de măsline sau chiar şi uleiul de floarea-soarelui presat la rece.
Este indicat să se evite contactul uleiului volatil cu ochii.
Precauţii speciale în folosirea uleiurilor volatile trebuie luate la gravide sau în caz de epilepsie.

Modalităţi de utilizare:
Masaj: se diluează 5 picături de ulei volatil la 10 ml ulei de masaj (bază).
Baie: se adaugă 6-10 picături de ulei volatil pentru o baie caldă, exact înainte de a intra în cadă; imediat după ce se picură uleiul, agitaţi uşor apa, pentru a se forma o peliculă omogenă pe suprafaţa ei.
Vaporizare: se foloseşte lampa de aromaterapie, umplându-se vasul pe trei sferturi cu apă şi adăugând 4 picături de ulei, după care aprindem lumânarea de dedesubt. Atenţie, nu lăsaţi lampa nesupravegheată.
Inhalare: Se pune o picătură de ulei volatil pe batistă, pe pernă, aşternut sau chiar pe îmbrăcăminte sau se adaugă mai multe picături într-un vas cu apă fierbinte şi se inhalează aburul.
Iată câteva uleiuri volatile cu efecte antidepresive, stimulente şi dinamizante: busuioc, bergamotă, salvie, grepfrut, iasomie, lavandă, mandarine, portocal, lămâi, trandafir, santal, ylang-ylang.
Reţetă de baie anti-stres: se adaugă în cada de baie 4 picături de ulei de lavandă şi 2 picături de ulei de lămâi.

Uleiul volatil de ienupăr

Se extrage din fructele de ienupăr (Juniperus communis, mai multe specii din familia Cupressaceae) (vezi foto).
Are un conţinut bogat în monoterpene.
Are o culoare galben-verzui pal şi un miros plăcut de terebentină.
Este un bun antispastic, analgezic, antiinflamator şi antireumatic, antiseptic, diuretic şi expectorant, tonic, diuretic, depurativ, emenagog, combate formarea calculilor.
Se foloseşte sub formă de frecţii antireumatice, în caz de artrite şi reumatism sau pentru curăţarea şi tonifierea pielii (diluat, sub formă de apă aromatică). Pentru uz intern, se recomandă în bronşite, enterocolite, colici abdominale, balonare, litiază biliară şi urinară, infecţii urinare şi respiratorii, amenoree şi dismenoree.


Atenţie! Aromaterapia nu este compatibilă cu homeopatia. Remediile homeopate pot fi inactivate dacă folosiţi uleiuri volatile în timpul administrării lor.