Terapia sufletului

"Nu există dificultate pe care o iubire îndestulătoare să n-o învingă; nici boală pe care destulă iubire să n-o vindece; nici uşă pe care destulă iubire să n-o deschidă; nici distanţă pe care destulă iubire să n-o străbată; nici zid pe care destulă iubire să nu-l dărâme; nici păcat pe care destulă iubire să nu-l mântuiască...
Nu contează cât de adânc înrădăcinat este necazul; cât de lipsită de speranţe e perspectiva; cât de încurcate sunt lucrurile; cât de mare este greşeala. O realizare îndestulătoare a iubirii le va face să dispară. Dacă aţi putea iubi destul, aţi fi cele mai fericite şi mai puternice fiinţe de pe pământ.” (Emmet Fox).
„Terapia sufletului” înseamnă de fapt terapia spirituală, înseamnă împăcarea cu sine însuşi şi cu ceilalţi, pentru a se putea obţine astfel vindecarea completă. De multe ori, aceasta se petrece atunci când omul îşi găseşte refugiul în divinitate, în sacru, indiferent de credinţele sale religioase.
Pentru noi, creştini fiind, cel mai la îndemână este rugăciunea şi apelarea, de câte ori simţim nevoia, la un părinte duhovnic. Există numeroase cazuri de vindecări „miraculoase”, în care puterea credinţei şi-a spus cuvântul. Căci iubirea, iubirea de Dumnezeu (a-l pune întotdeauna pe Dumnezeu pe primul loc), realizarea faptelor bune, ne fac să translatăm din condiţia noastră de oameni limitaţi, supuşi durerii şi bolii, într-o existenţă transfigurată, în care scopul devine chiar această iubire de Dumnezeu.

Iată că şi revista Medicina familiei din Timişoara, în numărul 49 din luna martie 2004, publică un mic articol despre „Rolul terapeutic al rugăciunii” (autor Andrei Coman), în care spune: „Psihoterapia ortodoxă ne învaţă că absolut orice boală sau suferinţă are cauze de natură duhovnicească şi tot ea ne pune la îndemână mijloacele potrivite pentru vindecarea sufletului”.
„Dumnezeu este suprema frumuseţe. El este Binele şi Frumosul. Tot ce este bun şi frumos în El, vine de la El şi prin El. Tot ceea ce este frumos este astfel doar prin participarea la Frumuseţea supremă. Dumnezeu este cel care a dat fiecărei creaturi frumuseţea şi putinţa de a fi frumoasă.” (Sf. Augustin).
„Orice respiraţie a mea este un dar mereu înnoit al vieţii ce-mi vine din partea lui Dumnezeu.” (Părintele Dumitru Stăniloaie).
Medicul francez Alexis Carrel, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie, a scris în 1944 un mic eseu despre puterea rugăciunii în procesul de vindecare, din care cităm:
„Oamenii pot să-şi ridice gândurile către Dumnezeu, să-şi destindă spiritul, să-şi limpezească judecata şi să primească puterea de a îndura viaţa cea grea, cu care-i copleşeşte civilizaţia, în timp ce-şi odihnesc trupurile obosite.

Rugăciunea acţionează asupra caracterului doar atunci când devine o deprindere, un obicei. Trebuie să ne rugăm des. «Gândeşte-te la Dumnezeu mai des decât respiri», spunea Epictet. E absurd să te rogi dimineaţa şi să te comporţi în restul zilei ca un sălbatic sau ca un păgân. Gânduri foarte scurte sau invocaţii mentale pot să menţină un om în prezenţa lui Dumnezeu. Toată puterea lui este atunci inspirată de rugăciune. Astfel înţeleasă, rugăciunea devine un mod de a trăi.
[…] Rezultatele rugăciunii pot fi constatate cu certitudine numai în cazurile în care orice terapeutică este de prisos sau a dat greş. Biroul medical din Lourdes a adus un mare serviciu ştiinţei, demonstrând realitatea acestor vindecări.
Rugăciunea are uneori un efect – ca să spunem aşa – exploziv. Au fost bolnavi care s-au vindecat aproape instantaneu de boli ca: lupus al feţei, cancer, infecţii renale, ulcere, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonită. Fenomenul se produce aproape întotdeauna cam în acelaşi mod: mai întâi o mare durere, apoi apariţia sentimentului de a fi vindecat. În câteva secunde, cel mult în câteva ore, simptomele dispar şi leziunile anatomice se repară. Miracolul este caracterizat printr-o accelerare grozavă a procesului normal de vindecare.
[…] Acest ansamblu de fenomene ne introduce într-o lume nouă, a cărei cercetare nu a început încă şi care va fi bogată în surprize. Ceea ce ştim însă în mod cert este că rugăciunea produce efecte tangibile. Oricât de ciudat ar părea acest lucru, trebuie să-l privim drept un adevăr şi anume: «I se dă celui care cere şi i se deschide celui care bate».

Va urma